Da, arată demențial! Da, a fost super suculent, fraged și tot ce vrei. Da, ne-am lins pe degete la sfârșit. Da, a fost într-adevăr ceva special.... l-am servit alături de piure de cartofi și salată. Dar știi ce mă împiedică să mă bucur? Ți-am tot spus că de câte ori pregătesc masa și rețeta urmează să apară pe blog, mâncarea trebuie pozată și, nu prea așteaptă nimeni. Ori iau ce apuc și fug ori mă rog să nu mă prindă nimeni că mâncarea e gata și eu stau să fac poze. Orice variantă ar fi, scot din sărite pe ceilalți, clar! Gândindu-mă cam cât de deșteaptă aș putea fi, mi-a venti o idee: până se fierb cartofii pentru piure, fac poze repede fripturii, că oricum lumea nu știe ce fac eu... cuptorul merge, aragazul e pus pe treabă, deci mâncarea nu e gata! În graba mea spre „studio” și cu foarte, foarte multă îndemânare din partea mea, am scăpat aparatul foto pe jos. Și l-am cam scăpat de tot... bine de tot! Am rămas fără... deci când văd pozele acestea, mă răscolesc amintiri triste...